miercuri, 28 noiembrie 2007

Sistem Bancar si Calculator de Credit sau Calculatul Creditelor

Sistemul bancar din românia care nu de pinde de calculul creditelor sau a unui calculator de credit pe care l-am folosi este principalul finanţator al deficitului bugetar, precum şi al structurilor economice gigantice aflate în proprietatea statului. Prin activitatea de creditare, importante resurse financiare ale populaţiei şi ale entităţilor economice ce derulau activităţi eficiente s-au orientat înspre unităţi economice de stat care, datorită unor politice neeficiente în domeniu, lipsei coordonării şi controlului activităţii, unui management inactiv, şi lipsit de cointeresare, au intrat rând pe rând în grupa unităţilor economice cu pierdere, ce realizau producţie nevandabilă, la costuri mari şi de calitate redusă în comparaţie cu cele din import. S-au pierdut astfel pieţe externe, iar concurenţa produselor din import, puternic sprijinită de măsurile de politică valutară, a dus la pierderea chiar a pieţelor interne ale produselor şi serviciilor autohtone.